În moștenirile care au o legătură cu mai multe țări, una dintre cele mai delicate întrebări nu este „ce acte lipsesc”, ci „ce lege se aplică”. De alegerea corectă a legii depind moștenitorii, cotele care li se cuvin și chiar validitatea unui testament.
De ce contează legea aplicabilă
După ce își stabilește competența, notarul public român trebuie să determine ce lege guvernează moștenirea. Pentru succesiunile cu element de extraneitate din spațiul Uniunii Europene, răspunsul îl dă Regulamentul (UE) nr. 650/2012 (cu excepția Danemarcei și Irlandei), completat de dispozițiile Codului civil și ale legislației notariale. Reglementarea europeană a schimbat abordarea clasică, în care bunurilor mobile li se aplica legea cetățeniei, iar imobilelor legea locului: astăzi regula este una unitară.
Regula de bază: ultima reședință obișnuită
În lipsa unei alegeri exprese, moștenirea este guvernată de legea statului în care defunctul a avut ultima reședință obișnuită. Aceasta nu se confundă cu domiciliul formal sau cu o ședere temporară. În practică se analizează durata șederii, centrul intereselor familiale, activitatea profesională și integrarea socială. Simplul fapt că o persoană era „înregistrată” într-un stat nu este suficient dacă viața sa reală se desfășura în altă parte.
Alegerea legii prin testament (professio juris)
Regulamentul îi permite testatorului să aleagă, prin testament, ca succesiunii sale să i se aplice legea statului a cărui cetățenie o are — fie la momentul alegerii, fie la data decesului. Astfel, notarul român poate rămâne competent, dar va aplica o lege străină, ceea ce presupune identificarea și interpretarea normelor respective. Această opțiune, cunoscută sub denumirea de professio juris, apare frecvent la cetățenii cu dublă cetățenie.
Alegerea trebuie să fie expresă sau să rezulte clar din testament; ea nu se prezumă. O formulare de tipul „testamentul se supune legii române” este suficientă, dar absența unei mențiuni clare poate genera conflicte. Nu poate fi aleasă decât legea cetățeniei defunctului, nu și legea unui stat cu care există doar legături patrimoniale.
Ce diferențe pot apărea în practică
Legislațiile naționale pot fi foarte diferite în privința rezervei succesorale, a cotelor moștenitorilor legali, a drepturilor soțului supraviețuitor sau a validității unor clauze testamentare. Un exemplu simplu: un cetățean român stabilit de 15 ani în Franța, cu bunuri în ambele state. Fără o alegere a legii, moștenirea se judecă după regulile franceze; cu alegerea legii române, după cele din țară. Diferența poate însemna moștenitori diferiți, cote diferite și efecte fiscale distincte.
Concluzie
Alegerea legii aplicabile nu este un detaliu tehnic, ci o decizie strategică. Nu există o variantă „mai bună” în general, ci doar cea potrivită situației concrete. O clauză bine gândită într-un testament poate preveni ani de litigii și cheltuieli inutile. Vă recomandăm o consultație notarială înainte de a lua o astfel de decizie.