Odată cu decesul unei persoane, rudele apropiate se află în fața unei alegeri care pare o simplă formalitate, dar care are consecințe juridice și financiare importante: acceptă sau renunță la moștenire? Această alegere poartă numele de opțiune succesorală.
Ce înseamnă opțiunea succesorală
Opțiunea succesorală este dreptul persoanei chemate la moștenire de a decide dacă primește sau nu patrimoniul lăsat de defunct. Ea aparține tuturor celor cu vocație succesorală — moștenitori legali, moștenitori testamentari (legatari), dar și creditorilor succesibilului — și este reglementată de Codul civil la articolele 1103–1123. Legea este clară: nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire care i se cuvine (art. 1106 Cod civil). Dreptul funcționează încă din momentul deschiderii moștenirii, adică de la data decesului.
Termenul de un an
Opțiunea trebuie exercitată în termen de un an de la data decesului (art. 1103 Cod civil). Termenul este valabil pentru toți moștenitorii, legali sau testamentari, și, prin excepție, poate începe să curgă din alte momente (de exemplu, de la data la care legatarul a aflat de legat sau succesibilul de legătura de rudenie). Atenție: lipsa unei declarații explicite nu înseamnă lipsa efectelor — anumite fapte pot echivala cu o acceptare tacită.
Acceptarea moștenirii
Acceptarea consolidează transmiterea moștenirii, cu efect de la data decesului. Ea poate fi:
- expresă, printr-o declarație autentică dată la notar;
- tacită, prin acte pe care o persoană le-ar face doar în calitate de moștenitor (administrarea sau conservarea bunurilor din masa succesorală).
Acceptarea este voluntară, irevocabilă și indivizibilă — nu poți accepta doar o parte a moștenirii și renunța la rest. Un aspect esențial: moștenitorul preia și datoriile defunctului, însă răspunde pentru ele doar în limita bunurilor moștenite, nu cu propriul patrimoniu.
Renunțarea la moștenire
Renunțarea desființează retroactiv calitatea de moștenitor, ca și cum persoana nu ar fi moștenit niciodată. Ea se face printr-o declarație autentică notarială (art. 1120 Cod civil), este expresă și, de regulă, irevocabilă. Partea celui care renunță se împarte celorlalți moștenitori, iar renunțătorul nu mai răspunde pentru datorii. Codul civil prevede și o prezumție de renunțare: succesibilul care, deși știa de moștenire, nu și-a exercitat dreptul în termenul de un an este prezumat că a renunțat.
Un mit frecvent
Se spune adesea că „moștenitorii preiau automat datoriile”. Afirmația este incompletă: datoriile se transmit doar dacă moștenirea este acceptată. De aceea, atunci când defunctul a lăsat credite sau datorii mari, decizia de a accepta sau de a renunța trebuie luată în cunoștință de cauză.
Concluzie
Opțiunea succesorală este un mecanism de protecție, nu o formalitate. Cea mai sigură abordare este informarea din timp și exercitarea conștientă a dreptului, cu sprijinul notarului. Lipsa unei decizii clare nu înlătură consecințele — dimpotrivă, le poate agrava.